Ne spune Alex Gavriliu în fiecare zi cât de curajoși suntem să fim aici și sa facem munca asta, prin scris, și chiar așa e! Să stai față în față cu durerea aia e greu, e atât de greu. E greu și e messy și inconfortabil să bagi mâinile-n rezervorul ăla, să scoți uleiul ars și murdar, să repari rezervorul și apoi să-ncepi încet-încet să-l umpli la loc, de data asta cu ulei nou și curat.

Între sesiuni, citesc cartea lui Bonnie Badenoch, The heart of Trauma, și zice acolo Bonnie așa: „Trauma is any experience of fear and/or pain that doesn’t have the SUPPORT it needs to be digested and integrated into the flow of our developing brains.”

Singurătatea, deci. Trauma apare atunci când ești lăsat singur cu suferința ta, când nu poți spune nimănui ce te doare, când nu-ți explică nimeni ce se întâmplă cu tine, iar tu, cu mintea ta de copil – minte al cărui unic scop e să te țină în viața și deci, în relație cu grupul de care aparții – decizi că ești tu greșit, e ceva în neregulă cu tine, nu cu ceea ce ți s-a întâmplat. E vina ta, nu a abuzatorului.

Retreat-ul în care sunt acum, Write the Truth, nu își propune să fie unul terapeutic, dar totuși este (la fel cum sunt toate retreaturile și grupurile, cu condiția să fie făcute așa cum trebuie). Prin scris, intrăm în contact cu adevărul nostru, cu durerile și suferințele, cu părțile alea din noi pe care le-am ținut ascunse o viață întreagă, crezând că sunt rele, greșite, rușinoase.

Dar nu suntem lăsați singuri cu durerea – acolo intervine grupul, să ne vadă, să ne audă, să ne conțină experiența, oricare ar fi ea. Și prin această simplă prezență iubitoare, ni se transmite mesajul că nu e nimic greșit la noi – suntem ok exact așa cum suntem și suntem ACCEPTAȚI exact așa cum suntem.

Iar de aici începe vindecarea.

Nu-mi plac cuvintele mari și încerc să le evit, dar ce vine acum pe țeavă e revelator. Sunt obișnuită să stau doar eu cu mine și gândurile mele, însă nu întotdeauna pentru un scop constructiv. Am găsit răspunsuri la întrebări pe care le duc în terapie de ceva vreme. Am găsit și întrebări noi și întrebări vechi cu răspunsuri noi. 

A fost intens și mult. Am simțit și că vreau să se termine, dar și că se termină prea repede. A fost cea mai brutală întâlnire a mea cu adevărul meu, într-un moment în care nimic nu mă forța să fac asta în afară de scopul meu aici. Am avut multe momente de AHA-uri, m-am și adâncit în gânduri, am despirat și firul în patru. 

Dar pe lângă toate astea, au fost multe momente în care mi-au dat lacrimile efectiv pentru modul în care auzeam un adevăr exprimat. Se simțea autentic și crud. Asta lovește în mine mai mult decât o poveste spusă frumos. Aveam nevoie să mi se confirme că măștile pot fi lăsate deoparte și că există oameni care fac un scop în viață din asta.

 Mulțumesc, Alex! Adevărul tău sună incredibil în ureche și în suflet. Și vreau să mulțumesc tuturor că suntem aici. Îmi mulțumesc și mie! 

Ce credeam? Că voi interacționa mai mult cu oamenii care participă și ei la retreat. Cum a fost? Am interacționat cu mine non-stop. Am scris noaptea. Am scris dimineața. Am scris pe topicuri date. Am scris și pe lângă subiect mult rău. 

Ah, și mi-am redescoperit dragostea pentru scrisul cu stiloul. N-am mai făcut asta din liceu, dar se simte diferit. Mulțumesc!